Biserica cnezilor Cândea

Biserica, situată în Sântămăria Orlea, a fost ridicată în piatră de cnezii din familia Cânde la sfârşitul secolului XIII, în stil romanic, şi este alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară tăvănită, cu turn decroşat pe faţada de vest, tribună de lemn pe stâlpi de zid la vest şi un altar dreptunghiular boltit în cruce pe nervuri.
 
Tipul arhitectural tradiţional de capelă de curte, dar amplificat prin adăugarea turnului clopotniţă pe latura de vest, precum şi prin detalii de arhitectură cirsterciană, fac ca acest monument să fie unul deosebit. Apariţia acestei biserici ortodoxe într-unul dintre puţinele sate maghiare din zona Hunedoarei, la sfârşitul secolului XIII ridică problema semnificaţiei istorce a acestui fapt. Participarea cnezilor români la luptele cu tătarii, apoi întărirea autonomiei lor în condiţiile luptelor dinastice de la sfârşitul secolului XIII, a adus se pare, un considerabil spor al puterii acestora, aşa încât au intrat în coliziune cu noua dinastie angevină. Îndeosebi familia Cânde, care domina Valea Râului Mare, ajunge la o anumită proeminenţă, acumulând domenii şi ajungând, se pare, să aibe o conduită politică independentă de cea a regatului, ceea ce după restabilirea situaţiei va atrage grave represalii asupra membrilor ei, executaţi sau surghiuniţi de către agenţii regali care le şi confiscă o parte din domenii.


Tocmai în condiţiile acestei creşteri a puterii economice şi politice a neamului lor, cnezii Cânde ajung stăpânii satului regal de la Sântămăria Orlea, unde pun să se zidească o capelă de curte ortodoxă. Pe această cale au afirmat schimbarea de stăpânire feudală. Pentru a marca această schimbare, pun să se zugrăvească biserica de către un pictor peregrin venit din sud-vest. Acesta realizează un program iconografic-ortodox cu detalii dovedind originea lui dalmată, dar cu inscripţie latinească, poate pentru a o face accesibilă credincioşilor obişnuiţi cu latina bisericii catolice. O sută de ani mai târziu, când zugrăveala este completată prin pictarea altarului, biserica este tot ortodoxă, aşa cum o dovedeşte o inscripţie slavonă din altar. Se pare aşadar că cedarea în 1447 de către Ioan de Hunedoara, a satului Sântămăria Orlea familiei Cânde, nu este decât o formă de recunoaştere a unei stări de fapt.


În interior se află un ansamblu de pictură murală comportând trei straturi realizate în trei etape succesive. Primul, cuprinzând două cruci de consecraţie, aparţine chiar etapei construirii bisericii. Al doilea, opera unui pictor peregrin originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, datat printr-o inscripţie fragmentară la 1311, îi pot fi atribuite picturile din naos. Al treilea strat este reprezentat de picturile din altar, realizate de către un pictor local, şi de cele de pe pereţii de sub tribună, realizate de  un pictor peregrin de formaţie occidentală, datând probabil din perioada anilor 1400. Cu toate aceste atribute, biserica constituie o mărturie istorică de deosebită valoare.
 


Vizualizari: 1424