Rezervatii naturale
Afiseaza din:
Barajul Gura Apelor este construit în munte, pe Râul Mare, la aproximativ 40 de km de Hațeg şi este cel mai mare baraj de anrocamente din Europa.
Cascada Clocota este situată pe râul Clocota, la intrarea în staţiunea Geoagiu Băi. Aceasta înregistrează o diferenţă de nivel de aproximativ 20 de metri pe firul apei şi se datorează existenţei unei trepte abrupte în relief, cu o extensie de circa 200 de metri pe orizontală şi 37 m pe verticală.
Cheile Cibului sunt situate în partea de sud-est a Munţilor Metaliferi, în Bazinul Geoagiului (afluent al Mureşului), şi aparţine administrativ de Comuna Almaşu Mare, sat Cheile Cibului, Judeţ Alba. Acestea fac parte dintr-un sistem amplu de chei formate prin fierestruirea a două culmi calcaroase, Pleaşa Ardeului şi Pleaşa Mare cu o lungime de aproximativ 4-5 km, de către afluenţi ai râului Geoagiu: Cibul, Ardeul şi Mada (Balşa). Astfel s-au format cinci sectoare de chei: Cibului, Băcâiei, Glodului, Ardeului şi Madei.
Cheile Măzii se numără printre cele mai spectaculoase şi mai necunoscute chei din România. Acestea au o lungime totală de 2,4 kilometri şi sunt rezultatul străpungerii versantului vestic al Pleţei Mari (712 metri) de către Valea Balsei.
În anul 2005, Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului a fost primit în Reţeaua UNESCO a Geoparcurilor europene, fiind primul Geoparc din spaţiul fostelor ţări comuniste. Geoparcul dinozaurilor Ţara Haţegului are o suprafaţă de 102.392 de hectare şi cuprinde mai multe localităţi din Ţara Haţegului. În cadrul acestuia sunt amenajate cinci trasee tematice.
Izvorul Roman este situat în staţiunea Geoagiu Băi, la o distanţă de 150 de metri de Izvorul termal Tămăduirea.
Izvorul termal Tămăduirea este localizat pe malul drept al cursului canalizat al pârâului Clocota, în centrul staţiunii Geoagiu Băi, în apropierea parcului. Din punct de vedere chimic, apa este oligominerală indicată în cura internă şi externă, având o temperatură care variază între 27,4 şi 30 de grade Celsius.
Parcul Dendrologic din Simeria este considerat de către specialişti cea mai veche şi cea mai valoroasă colecţie de plante lemnoase exotice şi autohtone de la noi din ţară. La propunerea Comisiei Monumentelor Naturii, Parcul Dendrologic este ocrotit de lege, primind atributul de "Monument al Naturii" - rezervaţie dendrologică.
Parcul Naţional Retezat a fost înfiinţat în anul 1935 şi a atras dintotdeauna atenţia iubitorilor de drumeţii şi de escaladări alpine. Pe teritoriul Parcului Naţional Retezat sunt amenajate cinci trasee tematice.
Peştera reprezintă o atracţie aparte pentru amatorii de fenomene stranii deoarece unele persoane susţin că au văzut şi chiar fotografiat fantome.
La baza peretelui de stâncă numit Piatra Măzii, aflat la nord-estul satului Mada, se poate observa o peşteră folosită drept loc de refugiu în timp de restrişte, numită Peştera Zidită.
Povestea unuia dintre simbolurile Haţegului a început în 1958, când o pereche de zimbri - Podarec şi Polonka - a fost adusă din Polonia. De atunci, lucruri importante aveau să se întâmple în pădurea Slivuţ, primul loc de pe teritoriul României în care a fost introdus zimbrul european (Bison bonasus).
Rezervaţia Ştiinşifică Gemenele are o suprafaţă de 1932 hectare protejate. Este una dintre ultimele păduri primare neafectate existente în Europa şi tot aici se află şi singura zonă de pădure antică amestecată.
Vizualizari: 2685