Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa

Sarmizegetusa Ulpia Traiana a purtat mai întâi numele de Colonia Ulpia Traiana. După anul 117, acesta este atestat sub numele de Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Colonia era capitala provinciei. Aceasta avea un plan regulat, octogonal. În centru, ca la orice oraş roman, era situat forul, iar lângă el săpăturile au scos la iveală Palatul Augustalilor (Aedes Augustalium). În colţul de sud-est, săpături mai vechi au identificat băile publice.

Locuirea nu era restrânsă doar la aria închisă de zidul din blocuri de calcar al fortificaţiei urbane.
La sud de acestea au fost identificate alte terme, amfiteatrul, şi o serie de sanctuare (templul zeiţei Nemesis, sanctuarul lui Esculap, Mithreumul, sanctuarul zeilor Liber şi Libera, al Dianei şi al lui Silvanus, Necropolele). La vest au fost surprinse alte necropole.
 
În secolele III-IV amfiteatrul şi Aedes Augustalium au fost modificate şi fortificate. Forul. incomplet descoperit constă dintr-o piaţă dreptunghiulară lată de 42 de metri, supraînălţată în raport cu strada, din care accesul se făcea printr-un portal cu scară monumentală. Spre sud, forul era mărginit de un criptofortic (galerie închisă şi acoperită în care erau aşezate monumente votive celebrând personaje importante, printre care M. Sedatius Severianus, guvernator al Daciei către mijlocul secolului II).


Aedes Augustalium
Ansamblu cuprins într-o incintă dreptunghiulară (85X65 m), înconjurată, la origine, de un culoar continuu, ritmat de pilaştrii angajaţi (criptoportic). Întreaga suprafaţă era împărţită în două curţi, atriu şi curtea sacră, de un zid înalt, stăpuns de două comunicaţii laterale. Spre nord, spre atriu, zidul constituia o falsă faţadă monumentală, ritmată de şase perechi de coloane corintiene îngemănate. Grupurile de coloane lasă în centru un interval mai mare, poate o arcadă împortantă, în cadrul căreia era amplasat un monument. Atriul avea în centru un altar de jertfă, pătrat. Laturile constau din două săli lungi şi relativ înguste (trapezai), sălile de ospăţuri comune. Latura frontală, pe care probabil era situată şi intrarea, era împărţită în mai multe încăperi mici, birouri sau chiar prăvălii.

Curtea sacră avea pe latura din fund edificiul principal (oecus) şi era împărţită în şase încăperi. Central, supraînălţată, având în subsol două cisterne dreptunghiulare, boltite, îngemănate, era situată capela (saccelum) absidată şi boltiră, cu o intrare monumentală cu portal şi scară de acces. În dreapta şi în stânga urmau grupuri de două încăperi, între care poate fi identificată o baie, urmau câte un culoar comunicând cu cel periferic şi câte o ultimă încăpere. Pe laturile curţii erau două mici edificii dreptunghiulare, dintre care cel de est a fost identificat cu tezaurul. Oecusul avea o faţadă monumentală ritmată de pilaştrii ionici angajaţi, suportând arce cu arhivolte profilate în retrageri succesive, suprapuse de o cornişă puternică.

Edificiul, construit spre mijlocul secolului II, de doi magistraţi ai oraşului, tată şi fiu, Marcus Procilius Regulus şi Marcus Procilius Niceta, servea drept sediul al colegiului augustalilor şi implicit drept sanctuar al cultului lui August şi al Romei, cultul oficial imperial. A suferit modificări în secolul III şi a fost fortificat şi transformat în locuinţe după anul 271.


Termele
Dezvelite în secolul XIX şi reacoperite de pământ, ruinele termelor delimitează un plan general dreptunghiular, cu trei abside care depăşesc zidurile perimetrale, compus din două ansambluri termale, unul mai mare, celălalt mai mic, dar amândouă comportând succesiunea tradiţională de încăperi cu hipocaust – tepidarium, laconicum, caldarium, piscină – frigidarium, comunicând între ele printr-o sală comună.


Amfiteatrul
A fost construit încă din primii ani ai stăpânirii romane, din piatră brută cu mortar de var. Edificiul are dimensiuni restânse , 88 x 69 metri, şi era prevăzut în axa mare cu două porţi (Triumphalis şi Libithina) iar în cea scurtă cu două loje, a guvernatorului şi a vestalelor, sub care erau amenajate două accese secundare cu încăperi de serviciu (spoliaria). Zona gradenelor (cavea) era împărţită în 12 sectoare de douăsprezece culoare cu scări de acces, iar în subconstrucţii erau amenajate şi cele patru celule pentru fiare.

Cu excepţia primei gradene, constând dintr-o bancă de marmură cu spătar şi rezervată notabililor, celelalte erau din lemn. Un canal cu bazin colector în centrul arenei, care ieşea prin poarta Libithina, asigura evacuarea resturilor rezultate din spectacolele sângeroase.
Sanctuarul zeiţei Nemesis, tot de plan dreptunghiular, constă dintr-un ansamblu de încăperi şi culoare, din care se mai păstrează doar subconstrucţiile înalte. Axial, pare să fi fost situat sanctuarul propriu-zis, o cella dreptunghiulară. În apropiere, au fost identificate cazărmile gladiatorilor.


Sanctuarul lui Liber Pater
Sanctuarul lui Liber Pater este un ansamblu dreptunghiular (27,60 x 20,20 m), constând dintr-un atriu (curte descoperită), înconjurată pe trei laturi (est, sud şi vest), de galerii cu coloane.
Pe latura exterioară a aripei de sud era intrarea cu două coloane corintice în front. Aripa de nord era constituită din sanctuarul propriu-zis (oecus). În faţa acesteia era situat altarul. De aici provin nenumărate reliefuri ale zeilor Liber şi Libera, Silvanus, Diana şi nimfele, precum şi inscripţii votive.


Sanctuarul lui Esculap, templu şi spital în acelaşi timp, sanctuarul lui Esculap se prezintă ca un complex de ansambluri construite, incluse într-o arie comună încă nedelimitată complet. Principalul ansamblu (templul propriu-zis) este un edificiu de plan central, constând dintr-o încăpere pătrată. În afara acestui edificiu, se mai disting încă trei grupuri, având drept element central câte un fanum, încăpere dreptunghiulară, uşor supraînălţată, cu coloane în faţada frontală şi scară monumentală de acces. În jurul acestor cellae se grupează alte încăperi precum şi un spaţiu deschis, precedând accesul monumental. În două cazuri a fost identificat câte un puţ.

La Sarmisegetusa sunt numeroase reliefurile votive de cult, precum şi inscripţiile dedicate lui Esculap.
Mithreum-ul, cunoscut din numeroasele reliefuri mithraice, a început să fie dezvelit abia de curând. S-a scos la iveală o mare sală dreptunghiulară, adâncită care probabil era principalul element al speos-ului.

Vizualizari: 2895